La-nceput un fel de coajă
Se-arătase pe-un picior.
Nu prea mult mă deranjă.
Mai târziu mi-am făcut grijă,
Căci creștea ușor, ușor.

Ce putea să fie oare?
Pe la medici întrebam.
Nu simțeam c-acolo doare,
Numai mâncărimi ușoare
Și că va trece, eu gândeam.

Doctorii și-au spus verdictul:
„Este un Psoriazis vulgar
El nu-și are încă leacul,
Vrea s-acopere tot trupul
Și-ți face viața un calvar.”

Mi-au dat creme și-alifii
Să mă doctoresc cu ele,
Cu tuburi albe și aurii.
Dar n-ajutau ca să previi,
Să scapi de coaja de pe ele.

Cu încetul, lent la început,
Dar sigur, bubele se înmulțeau,
Coaja se-ntindea mai mult,
Aveam mâncărimi în așternut.
Toți din juru-mi se mirau.

Psoriazis e boală autoimună,
Nu are medicamente eficiente,
Bubă cu bubă pielea adună,
Toate se unesc, se țin împreună,
Plaga se-ntinde din bube mărunte.

Am primit puternice unguente,
Mă scăpau de bube în două zile.
Dar a treia zi și mai violente
Cu alte rude se-ntorceau stridente
Și-mi erau parcă tot mai ostile.

Soția îmi făcea mereu fotografii
Cu plaga întinsă pe spate,
Să le putem avea ca mărturii
Când Dumnezeu mă va izbăvi.
Știam că-I singurul ce poate.

Bubele izbucneau violent
Zece, douăzeci pe săptămână.
Eu le monitorizam atent,
Coaja aceea se crăpa frecvent,
Provocându-mi câte-o rană.

Stând cuminte în adunare
Nu mai puteam de mâncărime.
Greu eram pus la încercare.
Ceream la Domnul îndurare,
Ajutor de sus din înălțime.

Acasă mă scărpinam cumplit,
Mâncărimea era foarte mare.
Nu puteam deloc să fiu oprit.
Coaja aceea groasă s-a albit,
Eram într-o grea apăsare.

Cel mai bun medicament
Era o crema hidratată.
Ținea pielea moale permanent,
Folosită foarte des, evident,
Peste coaja cea crăpată.

De unii frați eram judecat,
Că sunt de Domnul pedepsit
Pentru vreun foarte mare păcat.
De aceea sunt greu apăsat,
Fiindcă n-am mărturisit.

Parcă aveau o listă cu păcate,
Numai eu singur nu le aveam.
Dar am mulțumit pentru toate
Celui ce să izbăvească poate.
Eu doar în El mă încredeam.

Doctorii și-au arătat îngrijorarea,
Că boala-i foarte agresivă.
Și-i cuprindea ades' mirarea
Cât de liniștită îmi este răbdarea
Și nu am nici o stare depresivă.

Eu nu eram deloc neliniștit.
Bolnavă era doar pielea.
Dumnezeu din cer m-a întărit,
Îngrijorările prin har să le evit,
Să nu-mi împiedice cărarea.

Da, pielea e foarte importantă:
Apa și temperatura ți-o menține.
Contribuția ei este relevantă;
Dar când ai nădejdea frântă,
Este și mai greu de tine.

În spital, cu această boală
Alții erau susținuți de aparate,
Pentru unii era chiar fatală.
Nădejdea-n Domnul nu înșală,
El m-a scăpat de la moarte.

Mi-au propus raze ultraviolete.
Am întrebat de reacții adverse.
Mi-au spus că nu-s prea evidente,
Dar cancerul se numără printre
Și alte organe pot fi atinse.

Am refuzat această terapie,
Deși și unguentele-s cancerigene
Pastilele sunt o chimioterapie.
Numai Dumnezeu dă apa vie,
Numai El face toate-n totul bine.

Știm că toate lucrurile lucrează
Împreună doar spre bine
Când omul binecuvântează,
Sincer iubește și veghează
Și-n ascultarea Domnului rămâne.

Gândeam că s-ar putea curând
Să mă-ntâlnesc cu Salvatorul,
Să plec de aici de pe pământ,
S-ajung în Cerul Slavei Sfânt
Și voi uita atunci amarul.

Eram prins între două dorințe:
De a pleca să fiu cu Domnul
Sau spre a familiei năzuințe,
Spre a mea soție, spre fetițe.
Greu se mai decide omul.

Uleiurile esențiale n-au avut efect
Nici leacurile băbești deloc.
Apa Kangen m-a afectat direct,
Nimic n-am găsit să aibă impact,
Să mă scape cumva de-acest foc.

Aveam deplină-ncredințare
Că dacă se vor găsi mijlocitori
Domnul va cântări îndurare
Și-mi va da deplină vindecare,
Nu mă va lăsa pe mână la doctori.

Am mers la adunare la Galați
Unde predicasem despre vindecare.
Mi-am mărturisit necazul la frați
Și-atunci cu lacrimi toți cei adunați
Au cerut de la Domnul îndurare.

Am fost uns cu untdelemn
În Numele lui Isus Hristos
Și-am primit ceresc consemn
Prin Duhul Sfânt cuvânt solemn
Ce mi-a vorbit așa duios:

„Vei fi vindecat deplin, deplin.
Se va cunoaște-n lung și-n lat
Că-i mare Harul Meu divin
Și aduce-n milă mult alin
Prin jertfa ce pe cruce-am dat.”

Mare-a fost aceea bucurie,
Am crezut pe Domnul pe cuvânt
Și m-am apucat voios a scrie
Versuri noi spre veșnicie
Către Dumnezeu cel Sfânt.

„Îți mulțumesc de-această boală.
Să fiu ca Iov, dar nu ca Iuda.
Din suferință, Tu mă scoală,
Tu vrei s-o faci nu e-ndoială,
Sfârșită-mi va fi-n grabă truda.

N-am avut prea grele dureri
Că Tu de mine Te-ai îndurat.
Mi-ai dat multe mângâieri,
M-ai întărit, mi-ai dat puteri
Și-asupra mea Tu ai vegheat.

În cer se intră prin necazuri,
Dar Tu ne dai puteri sporite.
Și chiar de vin în val talazuri,
Ne dai aripi ca de vulturi,
Cântând să mergem înainte.

Suntem în lume trecători
Spre țara noastră de lumină
Și înaintăm mereu biruitori
Spre cerul nostru de splendori,
Cu candela de ulei plină.

Îți mulțumesc că am văzut
Lacrimi și dragoste la frați,
Ce m-au iubit atât de mult,
Văzând necazul ce-am avut,
Și-au mijlocit înflăcărați.

Îți mulțumesc c-am învățat
Să nu mai judec niciodată.
Când am fost aspru judecat,
Cât de greu am suportat.
Îndură-Te și-i iartă, Tată!

De la Tine pot primi,
Isuse, binele și greul,
Că Tu mereu vei dăltui
Și ființa mea vei pregăti
Să moștenească cerul”.

După zece zile încheiate,
Fără a mai folosi unguente,
Doream puțin ulei pe spate.
- Tu ai spatele deplin curate!
A exclamat soția în acele momente.

Domnul mi-a ascultat rugăciunea.
A lucrat în mila Lui cea mare,
A adus vremea să văd minunea,
A luat de pe noi toată rușinea.
Azi, e cea mai mare sărbătoare.

Eram chemat la fototerapie.
Am mers la doctor, la consult.
El nu-nțelegea ce poate să fie,
Să vindece boala nu era alifie,
Și s-a mirat nespus de mult.

- Spune-mi cum te-ai vindecat?
Eu vreau să știu ne-ntârziat.
- Dumnezeu din cer s-a îndurat,
Și sănătate deplină mi-a dat.
N-am făcut nimic mai mult.

De ce-a fost îngăduită această-ncercare?
Mi-a spus-o fetița mea de șapte ani:
- Dumnezeul nostru-I cel mai mare!
El a putut să dea lui tati vindecare
Fără alifie, fototerapie, fără bani.
Amin.
(Sâmbătă, 20 noiembrie 2021)
Din Lumina Vechilor Cărări